Diferitele modalități de exercitarea a dreptului de proprietate a dus la apariția unui nou tip de proprietate.
Atunci când proprietarul are folosința exclusivă asupra unui bun pe o anumită perioadă de timp și un altul are folosința exclusivă asupra aceluiași bun dar pentru o altă perioadă de timp, acestea alternând, înseamnă că ne aflăm în prezența unei proprietăți periodice.
Proprietatea periodică se naște în temeiul unui act juridic și, dacă are ca obiect un bun imobil, trebuie înscrisă în cartea funciară.
Drepturile și obligațiile coproprietarilor:
- coproprietarii pot încheia un contract de administrare care poate fi denunțat de oricare dintre ei,
- dacă nu s-a încheiat un contract de administrare sau eventualul contract a fost denunțat, atunci: fiecare coproprietar este obligat să facă toate actele de conservare în așa fel încât să nu îngreuneze exercitarea drepturilor celorlalți coproprietari, iar pentru reparațiile mari, cel care plătește cheltuielile necesare are dreptul la despăgubiri în raport cu valoarea drepturilor celorlalți coproprietari; actele prin acre se consumă în tot sau în parte substanța bunului pot fi făcute numai cu acordul celorlalți coproprietari; iar la încetarea intervalului, coproprietarul este dator să predea bunul coproprietarului îndreptățit să îl folosească pentru următorul interval.
Nerespectarea obligațiilor atrage plata de despăgubiri fiind posibilă chiar și excluderea unuia dintre coproprietari.
Orice proprietar poate încheia, în privința intervalului de timp ce îi revine, acte juridice precum închirierea sau vânzarea.
Actele de administrare sau de dispoziție privind cota-parte din dreptul de proprietate aferentă unui alt interval de timp decât cel care îi revine coproprietarului care încheie un asemenea act juridic sunt declarate inopozabile titularului cotei-părți respective.
În raporturile cu terții de bună-credință, actele de administrare sau de dispoziție privind cota-parte din dreptul de proprietate aferentă unui alt interval de timp sunt anulabile, iar terțul de bună credință este cel care poate cere anulabilitatea actului de administrare/dispoziție împotriva coproprietarului cu care a încheiat acel act.
Proprietatea periodică încetează prin radierea din cartea funciară în temeiul dobândirii de către o singură persoană a tuturor cotelor-părți din dreptul de proprietate periodică (intervalele de timp), precum și în alte cazuri prevăzute de lege.
Prevederile Codului civil referitoare la acțiunile în justiție în cazul coproprietății obișnuite se aplică în mod corespunzător și în cazul proprietății periodice.