• 0722 450 205
  • contact@avocatmonicazaharia.ro

Succesiuni

Bunurile care rămân în urma celui decedat vor fi moștenite legal de soțul și/sau rudele rămase în viață, ori în lipsa acestora, bunurile revin comunei, orașului/municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii și intră în domeniul lor privat.

În situația în care există un testament, se va respecta hotărârea defunctului și dacă va mai fi cazul, se vor aplica și regulile moștenirii legale.

1) Dacă există soț, dar nu sunt descendenți

Soțul este cel care moștenește totul doar dacă la data decesului este legal căsătorit cu cel decedat.

2) Dacă există soț alături de descendenți

Soțul va moșteni ¼ din masa succesorală (care cuprinde numai cota de proprietate a defunctului din bunul ce se împarte) iar restul de ¾ se va împărți între copii și dacă este cazul, nepoți, (și unii și ceilalți fiind descendenți).

3) Dacă există doar descendenți

Moștenirea se va împărți între aceștia egal. Dacă vreunul dintre copii a decedat înainte de defunct, copii acestuia (nepoții) vin la moștenire numai pentru partea ce i-ar fi revenit părintelui lor. Cotele vor fi diferite în caz de nedemnitate.

4) Dacă nu există nici soț, nici descedenți

Părinții și frații (sau descendenții lor până la gradul IV inclusiv de rudenie cu defunctul, adică nepoții sau în lipsa lor strănepoții de frate/soră) sunt cei care vor împărți moștenirea.

5) Dacă nu există nici soție, nici copii, nici părinți, nici frați

Bunicii sau în lipsa lor, străbunicii vor primi moștenirea.

6) Dacă nu există nici bunici sau străbunici

Unchii și mătusile sau în lipsa lor, verii primari (rude de gradul IV), ori frații sau surorile bunicilor (unchii/mătușile mari – rude de gradul IV) vor dobândi moștenirea.

7) Dacă nu există moștenitori

Moștenirea va fi primită de comuna, orașul/municipiul în a cărui rază teritorială se află bunurile la data deschiderii moștenirii și intră în domeniul lor privat.

Lăsarea unui testament este utilă atunci când se dorește o altă împărțire a bunurilor, care să fie așa cum ar fi făcut-o cel care lasă moștenirea.

Dezbaterea unei succesiuni este o chestiune care poate fi dificilă pentru că mai trebuie avute în vedere, pe lângă nedemnitate, și alte aspecte: renunțarea la moștenire, ordinea în care se vine la moștenire sau concursul între moștenitorii care vin împreună la culegerea succesiunii.

În tot acest hățiș, un avocat poate face ca lucrurile să fie simple!

 

Shares 0